În continuare, pe piața din România apar din ce în ce mai multe companii, având ca obiect principal activități specifice „agentului de muncă temporară”. Această formă de organizare a muncii presupune o relație trilaterală prin încheierea unui contract de individual de muncă între un agent de muncă temporară și un salariat care este pus la dispoziția utlizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acestuia din urmă.

Cu alte cuvinte, un astfel de contract are ca obiect punerea la dispoziția utilizatorului (persoană fizică sau juridică), în mod temporar, a unui număr de salariați temporari de către agentul de muncă temporară (persoană juridică autorizată de Ministerul Muncii) șicare vor presta o muncă specifică în locul în care utilizatorul își desfășoară activitate.

Aspecte teoretice și practice

O atenție deosebită trebuie avută, în ipoteza în care agentul de muncă temporară pune la dispoziția utilizatorilor din Uniunea Europeană salariați, cărora le acordă sume de bani cu titlu de diurne, în ideea în care aceștia se deplaseaza în afara României pentru prestarea serviciilor la utilizator și pe care le încadrează la regimul de deductibilitate, drept pentru care nu virează la bugetul de stat contribuțiile sociale aferente acestora.

Într-adevăr, din punct de vedere fiscal, acordarea de diurne salariaților pe perioada delegării sau detașării în străinătate nu este supusă impozitului pe venit și nici contribuțiilor sociale obligatorii datorate de angajator, în limita plafonului de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă.

Însă, în ipoteza amintită mai sus, chiar dacă agentul de muncă temporară a acordat salariaților sume de bani cu titlu de diurnă și înregistrându-le ca atare în contabilitate, acestea reprezintă de fapt venituri asimilate salariilor și pentru care se datorează impozit.

Din punct de vedere fiscal, atât instanțele de judecată, cât și ANAF-ul au recalificat diurnele acordate, din venituri scutite de taxe în venituri salariale, pe motiv că statutul salariaților temporari nu poate fi acela de salariați detașați sau delegați , având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 45 și 47 alin (1) din Codul Muncii detașarea constă în schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziția angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia, iar drepturile salariale cuvenite salariatului detașat se plătesc de către angajatorul la care s-a dispus detașarea. 

Astfel spre deosebire de detașare, munca prin agent de muncă temporară, reprezintă punerea de personal la dispoziția utilizatorului ceea ce nu presupune schimbarea temporară a locului de muncă prevăzut în contractul individual, salariatul temporar cunoscând încă de la încheierea contractului de muncă temporară locul desfășurării activității. Mai mult, potrivit art. 96 din Codul Muncii, pe toată durata misiunii salariatul nu beneficiază de salariul plătit de utilizator pentru care prestează munca, ci de către agentul de muncă temporară care reține și virează toate contribuțiile și impozitele datorate de salariatul temporar către bugetele statului și plătește pentru acesta toate contribuțiile datorate în condițiile legii.

În ceea ce privește delegarea, potrivit art. 43 din Codul Muncii, aceasta reprezintă exercitarea temporară, din dispoziția angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului de muncă. Astfel că salariatul temporar, spre deosebire de salariatul delegat, pe toată durata misiunii nu prestează muncă pentru agentul de muncă temporară, ci la locul de muncă al utilizatorul străin, unde prestează o muncă specifică și este pus la dispoziția acestuia.

Amnistie fiscală

Având în vedere numărul foarte mare de companii care se aflau în pragul insolvenței, ca urmare a inspecțiilor fiscale care au succedat cu emiterea unor decizii de impunere în sarcina agentului de muncă temporară și prin care au constatat că s-au efectuat plăți către salariați, încadrându-le în mod greșit la regimul fiscal al diurnelor, Parlamentul României a adoptat prin Legea nr. 72/2022 o amnistie fiscală pentru diferențele de obligații fiscale privind indemnizaţii sau orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada desfășurării a activității unui salariat pe teritoriul altei țări, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 si 30.03.2022.

Pentru mai multe informații privind acordarea acestei amnistii fiscale și demararea procedurilor legale va rugam sa ne contactați.